Bătaie sângeroasă în Iași: mai mulți bărbați se luptă în fața unui bar, unul ajunge în stare gravă.

Bătaie sângeroasă într-o comună din Iași

Mai mulți bărbați și-au împărțit pumni și picioare chiar în fața barului în care au sărbătorit. Dar unul dintre ei a ajuns în stare gravă la spital după ce s-a trezit cu un cuțit înfipt în el.

Mai mulți bărbați și-au împărțit pumni și picioare chiar în fața barului

În data de 16 noiembrie 2022, Viorel, în vârstă de 54 de ani, era să facă moarte de om după ce au băut împreună. După lungi amenințări, agresorul a scos cuțitul și i l-a înfipt în abdomen. Persoana vătămată a suferit leziuni traumatice de tipul plăgii tăiate-înțepate, cu interesarea tecii anterioare a mușchiului abdominal drept, nepenetrante în cavitățile pulmonară şi peritoneală.

Agresorul a fost condamnat la închisoare

„În ziua  de 16.11.2022, în jurul orei 18:30, inculpatul, în vârstă de 54 de ani, a mers la magazinul din sat  unde se aflau mai multe persoane. Inculpatul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a mai consumat băuturi alcoolice şi în incinta magazinului, timp în care a provocat scandal şi a adresat injurii şi amenințări cu acte de violență persoanelor prezente. În jurul orei 19:15, inculpatul a ieșit din magazin, fiind urmat de către martorul căruia îi adresase jigniri şi injurii, continuând să se manifeste în același mod față de martor. Inculpatul a mers la bicicleta sa, aflată în apropierea ușii de acces în magazin, de unde a luat un cuțit, care este vizibil în mâna sa dreaptă. În jurul orei 19:35, persoana vătămată i-a spus inculpatului să vină spre el. A urmat o încleștare, fiecare apucându-1 pe celălalt cu mâinile de corp, persoana vătămată l-a împins cu un pas, iar inculpatul, încleștat cu mâna stângă de aceasta, a direcționat mâna dreaptă către zona abdominală a vătămatului cu o mișcare de împungere. Persoana vătămată i-a mai aplicat 4 lovituri cu pumnul drept în zona superioară a spatelui şi cefalică, rotindu-se către dreapta, odată cu inculpatul, care în continuare îl ținea cu mâna stângă, în timp ce cu mâna dreaptă şi-a luat elan şi a încercat să-i aplice o lovitură persoanei vătămate în zona abdominală, însă acesta a reuşit să o pareze cu mâna stângă. Inculpatul a reușit să se ridice, având trunchiul ușor aplecat în față, iar mâna dreaptă dusă către înapoi, pregătindu-se să lovească cu briceagul”, au declarat judecătorii ieșeni.

  Anunț important CTP pentru călători din Bârnova

Agresorul a fost condamnat la 5 ani de închisoare, dar i s-a redus pedeapsa la 3 ani și 6 luni de închisoare.

Descoperiți mai multe detalii și perspective aprofundate în articolul complet pe bzi.ro.

Lasă un comentariu