Finalul concursului de fotografie „Surprinde frumosul!” 3.

Biroul de catehizare parohială al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a organizat concursul internațional de fotografie „Surprinde frumosul!”

Evaluarea lucrărilor

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață, prin Biroul de catehizare parohială a convocat vineri, 17 noiembrie 2023, comisia pentru evaluarea lucrărilor participante la concursul internațional de fotografie „Surprinde frumosul!”, care în acest an a ajuns la cea de a III-a ediție.

Întâlnirea a avut loc începând cu orele 14:00, în Sala Gherasim Putneanul a Centrului Eparhial Suceava, unde au fost evaluate cadrele celor 70 de fotografi înscriși. Comisia, formată din teologi, clerici și profesori a apreciat originalitatea și calitatea imaginilor expuse, creativitatea fotografilor, dar și modul în care aceștia și-au justificat alegerea subiectului fotografiat, prin alegerea unui titlu sugestiv. Lucrările au fost împărțite în patru categorii de vârstă, respectiv 6 – 13 ani, 14 – 19 ani, 20 – 34 de ani și cele realizate de fotografi cu vârsta de peste 35 de ani, pentru a putea face o apreciere corectă a fotografiilor.

Printre membrii comisiei s-au numărat: PC Pr. Constantin Oprea, Consilier Eparhial la Sectorul Cultural, PC Pr. Ștefan Mihalcea, Consilier Eparhial la Sectorul Media și Comunicare, PC Pr. Justinian-Remus Cojocar, președinte al Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni, doamna profesor Livia-Teodora Țebrean, profesor la disciplina Arte Plastice și Desen la Seminarul Teologic „Sfântul Mitropolit Dosoftei” din Suceava și domnișoara profesor Bianca Gabriela Roman, referent în cadrul Sectorului Catehizare, tineret și educație pentru viață. Comisia întrunită a fost prezidată de domnul profesor Cristi-Gabriel Hurjui, Consilier Eparhial la Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață.

Participanții și câștigătorii

Concursul de fotografie „Surprinde frumosul!”, organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților este dedicat tuturor copiilor și tinerilor, din România și din străinătate, fiind invitați să surprindă în imagini natura în toată frumusețea și splendoarea ei. Condiție pentru participarea la concurs a fost imortalizarea prin intermediul camerei telefonului sau a aparatului de fotografiat a unui element care are legătură cu spiritualitatea creștină. Pentru că limită de vârstă nu a existat, au fost invitați să participe, așadar, toți care se simt tineri și iubesc fotografia.

  Revoltă în parohia din Câmpulung: preotul ține biserica închisă

În urma evaluării, la categoria 6 – 13 ani câștigătorii au fost următorii fotografi:

Premiul I – Antonie Burlică, 12 ani, Siret
Premiul II – Anastasia Csordan, 8 ani, Cizer Sălaj
Premiul III – Irina Slobozeanu, 5 ani, București
La categoria 14 – 19 ani câștigătorii au fost următorii fotografi:
Premiul I – Matei Constantin Onciu, 15 ani, Dragomirna
Premiul II – Robert Robciuc, 17 ani, Dărmănești, sat Măriței
Premiul III – Anca Paula Husariu, 17 ani, Piatra Neamț
La categoria 20 – 34 de ani câștigătorii au fost următorii fotografi:
Premiul I – Ana-Maria Gaman, 23 ani, Berzunți, jud. Bacău
Premiul II – Andreea Mihaela Angelescu, 24 ani, Brașov
Premiul III – Mădălina Țapu, 23 ani, Putna
La categoria 35+ ani câștigătorii au fost următorii fotografi:
Premiul I – Dragoș Onofrei, 36 ani, Iași
Premiul II – Bogdan Ioan Dumitru, 37 ani, Iași
Premiul III – Ana Ghinghiloschi, 51 ani, Solca
Scopul concursului este de a-i determina pe tineri să folosească într-un mod creativ dispozitivele electronice și să arate cât sunt de orientați și de inspirați, și muncitori, să-și descopere și să-și dezvolte calitățile pe care le-au primit de la Dumnezeu și, nu în ultimul rând, de a-i motiva să aibă încredere în ei și să demonstreze că sunt în stare să surprindă și să realizeze fotografii frumoase, care să fie admirate și de alții.

Mesajul coordonatorului

Despre relevanța unei astfel de activități astăzi, Preacucernicul Părinte Justinian-Remus Cojocar, inițiatorul proiectului și coordonatorul edițiilor anterioare a menționat:

„Mă bucur că e continuitate și prezintă interes pentru copii și tineri concursul de fotografie Surprinde frumosul!. Iată-l ajuns acum la cea de-a treia ediție! Scopul concursului, de când l-am inițiat, în anul 2021, a fost să-i determinăm pe copii și tineri să iasă în natură, la aer curat, și să-și arate priceperea surprinzând frumosul într-o fotografie, să dea viață unei fotografii adăugând stropul acela de voință, bucurie, entuziasm și plăcere. Mulți copii și tineri s-au implicat, am avut chiar și participare internațională.

  Carmen Nastasă la Málaga: Recunoașterea României în PSE

O clipă de efort în lucrurile folositoare te apropie de Dumnezeu, de valori și principii sănătoase de urmat în viață. Grija față de generația tânără este vitală. Și acest concurs are contribuția lui la educarea și implicarea tinerilor mai mult în societate spre binele tuturor. Suntem siguri că experiența de a participa la concurs i-a bucurat pe copii și tineri. Au făcut fotografii cum s-au priceput, s-au străduit să surprindă cadre cât mai frumoase, să impresioneze cu ceea ce au realizat.

Îi sfătuim pe copii și tineri să-și descopere și să-și crească mereu calitățile primite în dar de la Dumnezeu, pentru care să fie recunoscători”.

Biroul de catehizare parohială al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților

Descoperiți mai multe detalii și perspective aprofundate în articolul complet pe svnews.ro.

Lasă un comentariu