Ministrul Mediului Reia Caza Verde fotovoltaice. Când se deschide noua sesiune?

Ministrul Mediului a anunţat că va relua programul Casa Verde Fotovoltaice

Mircea Fechet a declarat că noua sesiune va fi deschisă miercuri, 22 noiembrie

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunţat că va relua programul Casa Verde Fotovoltaice, care fusese întrerupt de aproape două luni, după ce un instalator a dat în judecată Administraţia Fondului pentru Mediu pentru că nu a fost validat. Noul program va fi deschis în data de 22 noiembrie.

„În urmă cu câteva zile am invitat la sediu reprezentanții companiei care au dat în judecată Administraţia Fondului pentru Mediu și reprezentanții AFM încercând să găsesc o posibilitate de mediere a acestui conflict între mediul privat și statul român înțelegând că termene de judecată puteau depăși cu mult perioada estimată de noi și să deblocăm această situație. Am ajuns la o înțelegere între părți: miercuri în această săptămână, de la ora 10 dimineața vom deschide o noua sesiune prin care vom valida potențialii instalatori”, a declarat ministrul Mircea Fechet, într-o conferință de presă.

Instalatori care nu s-au înscris prima dată pot participa la noua sesiune

Ministrul a transmis că în noua sesiune se pot înscrie și instalatori care nu s-au înscris prima dată, dar și instalatori care au fost anterior respinși. Acesta a mai menționat că a primit promisiunea societății care a dat în judecată AFM că va renunța la proces în măsura în care se va deschide noua sesiune, iar astfel programul se va debloca pentru cei 90.000 de beneficiari care așteptau finanțarea de la stat.

Ulterior, Administraţia Fondului pentru Mediu a anunțat că sesiunea de înscriere va avea loc între 22 – 28 noiembrie, prin intermediul aplicaţiei pusă la dispoziţia instalatorilor pe pagina de internet a AFM. „Deschidem o nouă sesiune de înscriere pentru instalatorii care doresc să participe în cadrul Programului Casa Verde Fotovoltaice şi care îndeplinesc condiţiile din ghidul de finanţare. Instalatorii se vor înscrie în aplicaţie începând de miercuri, 22 noiembrie 2023, ora 10:00, şi apoi, cei aprobaţi, vor încheia contracte de participare cu AFM, vor depune garanţia de participare şi vor putea să instaleze sisteme de panouri fotovoltaice persoanelor fizice care îi vor selecta”, a precizat preşedintele AFM, Laurenţiu-Adrian Neculaescu.

  Lista USR pentru europarlamentare după scandalul Lasconi

Programul a fost suspendat la 26 septembrie

Programul Casa Verde Fotovoltaice a fost suspendat începând cu data de 26 septembrie. Programul a fost suspendat ca urmare a Hotărârii Curții de Apel Oradea, apărută ca răspuns pentru cererea formulată de către unul dintre instalatorii care nu au fost validați de Administrația Fondului pentru Mediu.

„Începând de astăzi, 26 septembrie 2023, Programul Casa Verde Fotovoltaice se suspendă ca urmare a Hotărârii Curţii de Apel Oradea nr. 199/2023 în dosarul 3168/111/2023 prin care se admite cererea formulată de reclamanta Dhelectric Systems SRL, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu. Prin această decizie s-a dispus suspendarea executării Deciziei de soluţionare a contestaţiei privind respingerea dosarului de validare al reclamantei Dhelectric Systems SRL ca şi instalator publicat pe site-ul AFM în data de 28 august 2023 şi suspendarea întregii proceduri de publicare a listei instalatorilor validați, de alegere a acestora de către beneficiari şi de încheiere a contractelor de participare şi de finanţare până la soluţionarea definitivă a cauzei ce face obiectul dosarului 3168/111/2023”, se arată într-un comunicat al AFM emis în urmă cu două luni.

Descoperiți mai multe detalii și perspective aprofundate în articolul complet pe bzi.ro.

Lasă un comentariu