NOUA NE PASA 19 MAI 2017

0
44

Amalia, o fetiță aparent sănătoasă la naștere, avea să fie diagnosticată cu autism infantil, deficienţă mentală şi retard. În ciuda acestor cuvinte seci, mi-am umplut inima cu gesturile afective, pline de gingășie ale acestui copil deosebit, dar care înţelege viaţa atât cât îi permite boala. Sub sloganul campaniei organizate în acest an de către asociaţia internaţională Autism-Europe, “Să rupem împreună barierele pentru autism — să construim o societate accesibilă”, asta vrem și noi. Inimile ne-au fost topite de-a lungul filmării. Este prietenoasă, frumoasă şi isteaţă. Uneori se întristează, devine agitată și agresivă, având tendinţa de a-şi face rău ei sau celorlalţi. Îşi dă seama ulterior că greşeşte şi parcă şi-ar cere iertare în felul ei… plânge şi spune că Amalia a făcut asta, dar nu a vrut. În nici un minut, trece de la o stare la alta, de la bucurie la tristețe, de la râs la plâns. Când am întâlnit-o pe Amalia, a început să se legene şi să îmi spună că îi este frică, lucru pe care ni l-a tot repetat. Era curioasă, dar și temătoare. Am asigurat-o că nu îi facem vreun rău, i-am spus că vreau să ne împrietenim şi i-am cerut voie să mă primească în casă. Amalia a acceptat, ba chiar i-a sugerat mamei să-mi aducă un pahar cu suc. Am început să ne descoperim reciproc. Mi-am lăsat la ușă toate măștile pe care noi, ca oameni, avem tendința de a le purta uneori, am renunțat la sacou, la pantofii cu toc și am început să pășesc în lumea Amaliei. Nu a fost ușor, dar la final mi-am dat seama că frumoasa noastră legătură și lecția învățată, despre viață, în acea zi, a acoperit greul pe care l-am simțit înainte de filmare, când nu știam dacă sunt demnă sau pregătită să o cunosc pe Amalia. Mi-a tot admirat portofelul pe care a spus că și-ar dori să îl aibă. Și îl va avea, pentru că ei i-a plăcut. Amândouă ne-am făcut de lucru. Cu răbdare, cu multe curiozități, cu plânsete sau cu momente de bucurie. Cât scotoceam amândouă în portofel, a zărit-o într-o iconiță și a recunoscut-o pe… Fecioara Maria. Mi-a spus să i-o dau ca să o poarte, dar după câteva secunde, și-a întrebat mama cine este în imagine… scenariul s-a repetat din nou și din nou…
Într-un moment de tristețe, a ales să-mi încredințeze cele mai de preț părți din ea, cu care uneori mângâie, pipăie sau cunoaște ceva nou: mâinile. Amalia a vrut să o legăn pe picioare, dar de la un pat la altul și-a uitat dorința. Pentru Marinela, mama Amaliei, răbdarea pare a fi fără de sfârșit. Îi este foarte greu și se întreabă ce se va alege de acest copil când ea nu va mai fi. Plânge. Ne spune că s-a uscat la propriu pe picioare din cauza supărării și că ar da orice să existe un tratament pentru boala fiicei sale.
Un copil cu autism trebuie să beneficieze de aceeaşi atenţie, poate chiar mai multă, de afecţiune şi de iubire ca orice fiinţă umană, nu trebuie izolat sau privit altfel. Schimbarea atitudinii persoanelor faţă de copiii bolnavi de autism este un punct-cheie al campaniei despre care vă vorbeam puţin mai devreme. Prin intermediul terapiei de care Amalia ar fi trebuit să aibă parte, dar pentru care familia nu are posibilități financiare, ea ar putea ajunge să aibă o viaţă independentă. Fără terapie, simptomele și comportamentele disfuncționale se agravează în timp, lucru pe care și mama Amaliei ni-l confirmă.
La final, Amalia m-a strâns tare în brațe, moment în care i-am simțit sufletul aproape de al meu. Un suflet de copil pentru care societatea trebuie să facă mai mult decât a-l marginaliza.
Am lăsat câteva lacrimi să-și facă drum pe obraji și mi-am pus o dorință: ca Amalia să primească ajutorul de care are atâta nevoie. Pe lângă acele investigații mai amănunțite și ședințe terapeutice pentru copiii care suferă de autism, vă rog să ne fiți aproape cu tot ce considerați că poate fi de folos familiei Mande. Vă urăm să aveți parte de un weekend liniștit, în care să prețuiți, în primul rând, sănătatea!